Evenimentul de lansare CCPMD

Oficial, Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish si-a inceput activitatea in iunie 2018. Acest moment a facut obiectul unui adevarat eveniment de lansare in prezența unor oameni deosebiti, prieteni ai Asociatiei noastre.

Astfel, la evenimentul de lansare a ONG-ului de la Hotelul Hilton din Bucuresti am prezentat in linii mari abordarea si strategia noastre, viziunea si perspectiva proiectelor culturale pentru perioada urmatoare.

In mijlocul nostru ne-am bucurat sa avem oameni importanți de cultura din România si din Palestina, diplomati, jurnalisti, reprezentanti ai institutelor culturale din Romania sau public larg, invitati ce au dat curs propunerii noastre de a fi in mijlocul nostru la acest eveniment. Pe langa discursurile invitatilor nostri speciali pe care i-am avut la acest eveniment, ne-am putut bucura si de cateva momente artistice, sustinute de artisti palestinieni.

O seara speciala, intr-un cadru elegant si primitor.

Invitati speciali, oameni de cultura si clerici

Pentru prima data la Bucuresti, cu prilejul acestui eveniment, ne-am bucurat de prezenta domnului Sameh Khader, directorul general al Muzeului Mahmoud Darwish din Ramallah, Palestina. Un bun prilej de a intra in fascinantul univers literar al marelui poet Mahmoud Darwish.

De asemenea, domnul Samir Ghattas, presedintele Forumului Orientul Mijlociu pentru Studii Stategice, Egipt, a fost prezent la eveniment ca invitat special. Nu in ultimul rand, Prea Sfintitul Parinte Teodosie (Hanna) al Sevastiei, Episcopul Ierusalimului a fost prezent la eveniment si a intarit legatura spirituala dintre cele doua tari, Romania si Palestina, si cat de importanta este cultura in zilele noastre.

Prezentare video a evenimentului

Exista si un prim material video de la evenimentul de lansare a Centrului Cultural Palestinian Mahmoud Darwish.

Evenimentul de lansare a fost un prim moment de prezentare a activitatii Centrului Cultural Palestinian si ne dorim ca an de an, odata cu aniversarea a inca unui an de activitate, acest moment sa fie unul cu traditie in care sa facem bilantul activitatilor din anul precedent, dar, cu mult optimism, sa ne afirmam si intentiile pentru anul in curs.

 

contacteaza-ne

office@pccmd.org